Dreptul de vot al femeilor a fost obținut cu foarte mari eforturi în diferite perioade de tim,p peste tot prin lume. Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, femeile au început să obțină drepturi de vot, limitat,e în țări precum Finlanda, Islanda, Suedia și unele state din vestul Statelor Unite.

În multe țări, dreptul femeilor la vot a fost garantat înainte sufragiului universa,l prin urmare, femei și bărbați din diferite clase sociale sau de rase diferite, erau încă lipsiți de dreptul la vot. Unele state au garantat acest drept ambelor sexe în același timp.

Corsica a fost primul stat în care femeile au primit dreptul de a vota în anul 1755, dar, din păcate, a durat doar până în 1769. Următorul drept de vot pentru femei a fost acordat de New Jersey în anul 1776 și acest lucru s-a întâmplat deoarece în Constituție, cuvântul “locuitor” a fost folosit în locul cuvântului “bărbat“, dar a fost revocat în 1807.

În 1838, Insulele Pitcairn garantau dreptul de vot, cu restricții, pentru femei. Multe alte țări garantau în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea votul femeilor, începând cu Australia de Sud în anul 1861.

În anul 1881, în Isle of Man (este o colonie a Coroanei Britanice, dar nu face parte din Regatul Unit) se adoptă Legea Electorală Manx care dădea femeilor propietare dreptul de a vota în Parlamentul Tynwald.

Prima țară mai mare care oferă dreptul de vot femeilor fără restricții este Noua Zeelandă în anul 1893. Deși ajunge la nivel național abia în 1907, devine prima colonie independentă din lume în care toate femeile au drept de vot. În 1893, Freedom in the World declară Noua Zeelandă ca fiind singura țară liberă din lume.

Și colonia independentă Australia de Sud, acum un stat australian, afce același lucru în anul 1894. În 1901 mai multe colonii britanice devin Federația Commonwealth a Australiei iar femeile primesc drept de vot și candidează pentru alegerile federale din 1902 dar existau restricții discriminatorii la adresa aboriginalilor, atât a femeilor cât și a bărbaților care sunt complet îndepărtat în 1962.

Prima țară din Europa care oferă drept de vot femeilor este Marele Ducat al Finlandei, pe atunci o parte a Imperiului Rus, unde sunt alese primele femei din lume într-un Parlament, la alegerile parlamentare din 1907. Electoratul finlandez alege 19 femei, acestea fiind primele femei membre ale unui parlament reprezentativ; își ocupă funcțiile în același an. Majoritatea țărilor din Europa, Asia și Africa acordă drepturi de vot femeilor abia după Primul Război Mondial.

În anii de după începerea Primului Război Mondial, femeile din Norvegia obțin acest drept (1913) precum și statele Australiene rămase, Danemarca acordând dreptul de vot femeilor in 1915. Aproape de sfârșitul războiului, Canada, Rusia, Germania și Polonia recunosc, deasemenea, drepturile femeilor de a vota. Femeile cu vârsta de peste 30 de ani care aveau propietăți votează în 1918 iar danezele în 1919.

În ziua alegerilor, în 1920, milioane de americance își exercitau dreptul de vot pentru prima dată. Au fost necesari aproape 100 de ani de reforme și militări pentru a câștiga aceste drepturi, procesul nu a fost unul ușor: Contraziceri asupra strategiilor au amenințat să paralizeze întreaga mișcare mai mult decât o dată. Dar pe 26 august 1920 Amendamentul 19 al Constituției a fost, în sfârșit, ratificat, acorda drept de vot toturor americancelor și, pentru prima dată, au declarat că,la fel precum bărbații merită toate drepturile și libertățile cetățenești.

Irlandezele câștigă același drept de vot ca bărbații în Constituția Statului Liber Irlandez în 1922. În anul 1928, britanicele au drept de vot la fel ca bărbații adică persoane cu vârste de peste 21 de ani. În Turcia este introdus dreptul de vot pentru femei în 1930 pentru alegerile locale și în 1934 pentru alegerile naționale.

Spania extinde procesul de vot și pentru femei în 1931.

În Lulie 1944 în Franța femeile obțin dreptul de vot din ordinul Guvernului Charles de Gaulle aflat în exil (în acea perioadă majoritatea teritoriului Franței, inclusiv Paris, era sub ocupație nazistă, Parisul fiind eliberat o lună mai târziu).

Chestiunea acordării dreptului de vot femeilor a fost abordată şi adusă în atenţia opiniei publice de către asociaţiile de femei din perioada interbelică. Acestea au dorit nu doar o emancipare de natură socială şi civilă a femeilor, ci şi exercitarea drepturilor politice prin obţinerea dreptului de a vota. În România interbelică, femeile vor primi dreptul de vot prin constituţia din anul 1938, însă natura regimului instaurat de Carol al II-lea face ca dreptul femeilor la vot să fie limitat și doar câteva femei să își exercite acest drept.

Elveția acordă drepturi de vot femeilor abia în 1971 iar Liechtenstein în 1984.